Interes scăzut pentru vaccinare la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, unitate focar la debutul pandemiei. Doar 54 de cadre medicale în prima zi, deși s-au primit 250 de doze.
Spitalul de Urgență Suceava a fost primul focar de COVID-19 din România, încă la debutul pandemiei, când sute de cadre medicale și de pacienți s-au infectat. Având în vedere ce s-a întâmplat în primăvară, era de așteptat ca angajații unității medicale să se înghesuie să-și facă vaccinul.
Surprinzător, lucrurile nu au stat așa. În prima zi de campanie, la SJU Suceava, s-au vaccinat doar 54 de cadre medicale, în condițiile în care s-au primit 250 de doze.
“Prima zi de campanie a decurs fără probleme la SJU Suceava. S-au vaccinat 54 de cadre medicale şi niciunul dintre acestea nu a prezentat reacţii adverse. Pe toată unitatea medicală în jur de 360 de persoane şi-au exprimat până în prezent opţiunea să se vaccineze, dintr-un total de 1.500 de angajaţi, inclusiv personal TESA. Este un procentaj de circa 25%. Ne-am dori să fie mai mult, dar o parte din personal a trecut prin boală şi consideră că s-a imunizat, iar alţii au încă reţineri, temeri faţă de vaccin”, a declarat, potrivit Agerpres, medicul Marius Grămadă, coordonatorul centrului de vaccinare anti-COVID de la SJU Suceava.
Primul cadru medical din judeţul Suceava care s-a vaccinat anti-COVID este Monica Terteliu, şefa secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean “Sf. Ioan cel Nou”.
“Pentru mine este o speranță că lucrurile vor reveni la normal. M-am vaccinat fără a sta pe gânduri pentru că de zece luni de zile tratăm pacienți. Unii pacienți cu succes, pe alții i-am pierdut. În această perioadă am trăit cu speranța că va apărea vaccinul ca să ne putem întoarce la ceea ce făceam noi înainte, să tratăm toată patologia de boli infecțioase, nu numai pacienții COVID”, a spus dr. Monica Terteliu.